[RO & HU] Pentru că unora le place să trăiască înflăcărat și picant! // Mert van, aki tüzesen és csípősen szeret elni!

[A MAGYAR SZÖVEG ALÓL OLVASHATÓ]

ROMÂNĂ:

"Piperul spaniol se numește, în Ungaria, "paprika"[ardei] și este condimentul preferat al maghiarilor. E de necrezut, în ce cantități se folosește în preparatele lor naționale, cum ar fi carnea de gulyás, adică vită mărunțită în cuburi, cu zeamă de ardei iute. Gulyás-ul are, asupra stomacului neînvățat la așa ceva, efectul tăciunilor aprinși, sau mai rău.

– August Ellrich: „Die Ungarn wie sie sind” (Berlin, 1831)

Originar din America Centrală și de Sud, ardeiul iute a pătruns în tradiția noastră sub numele de "piper spaniol", "piper turcesc", apoi "paprika", încă din secolul al XVI-lea. La început apanaj al familiilor cu stare, în timp devine cel mai folosit și îndrăgit condiment al bucătăriei maghiare, dar și în gastronomia popoarelor vecine sau conlocuitoare. Așadar, îi bun înțăles că din ceea ardelenească nu poate lipsi. "Pişcătorul" e de bază în gulyás, în zeama pescărească sau în feluritele păpricaşuri, împodobește sarmalele, varza à la Cluj, varza secuiască sau lucicoşul, îmbățoşază picioicile țărănești (cartofi, pentru cititorii de peste munți), iar ciorbele nu se pot închipui fără un ardei proaspăt ori murat alături, domolit cu smântână de casă. Ba mai mult, iubitorii de finomşaguri pun câte un ardei pișcos, crestat și cu niște miere sau ierburi aromate și în sticla de pălincă, apoi lasă licoarea să se așeze, așa, vreo lună, să fie numa' bună când dă gerul. La borcan, se poate pune întreg, în oțet sau saramură, cu fructe, verdețuri sau zarzavaturi, tăiat rondele, răzălit sau tocat și presărat cu sare (Erős Pista). Se amestecă și in zacuscă, să îi dea vână, sau se călește în tocănițele picante.

Și nu degeaba ne place atât de mult! Conform internetului, efectele benefice ale ardeiului iute sunt apreciate în întreaga lume, fiind elementul central și în alte bucătării, cum ar fi cea mexicană sau cea indiană:
Îmbunătățește circulația sângelui, folosește ca antibacterian în caz de gripă, răceală sau inflamații ale gâtului, este utilizat împotriva căderii părului, ameliorează memoria, ajută în cazul afecțiunilor cardiovasculare, face bine corzilor vocale, alungă senzația de oboseală,  trezește și împrospătează, scade nivelul colesterolului și se crede că ar fi recomandabil și pentru prevenirea apariției anumitor tumori.
Mulțumită conținutului ridicat de fosfor, Beta-karoten și potasiu, neutralizează radicalii liberi dăunători. În doze mici, contribuie la digestia normală și conține vitaminele  E, A, B1, B2, B3 și C (ultima în proporții mari).
Ajută la schimbul de substanțe în procesul digestiv, fiind considerat cel mai bun prieten al celor care țin cură de slăbire, deoarece, datorită substanțelor sale active, grăbește arderea surplusului de grăsime.

Am aflat și că ar îmbunătăți vederea și ar avea efect antidiuretic, iar crema cu capsaicină (chestia aia care face ardeiul să fie pişcos) s-ar folosi în tratarea celulitei, migrenelor și a durerilor de ligamente.

Amu, nu tot ce scrie pe internet e pe bune, dar cert e că iubesc ardeiul iute și face parte din viața mea...pentru că unora le place să trăiască înflăcărat și picant!

MAGYAR:

"A spanyol borsot Magyarországon paprikának nevezik és a magyaroknak legkedvesebb fűszerszáma. Hihetetlen, milyen mennyiséget tesznek nemzeti ételeikbe, amilyen a gulyáshús, (apróra vágott marhahús paprikás lével). Az erre nem szokott ínyre az a gulyáshús úgy hat, mint az izzó parázs, vagy még rosszabbul."

- August Ellrich: „Die Ungarn wie sie sind” (Berlin, 1831)

A Közép- és Dél Amerikából származó csípős paprika, még a XVI. században, spanyolbors vagy törökbors néven hatolt be a hagyományos konyhánkba. Ha egykor Zrínyiék, vagy más előkelő családok kamráiban említik csak a jegyzetek, idővel a magyarok kedvenc fűszerevé válik, és fontos eleme a szomszéd és együttlakó népek gasztronómiájának is. Tehát egyértelmű, hogy az erdélyi konyha sem nélkülözheti.
Az erős paprika alapanyaga a gulyásoknak, halászleveknek vagy különböző féle paprikásoknak, a töltött, kolozsvári, székely és lucskos káposztát díszíti, ízesíti a parasztpityókát, a csorba-levesek pedig elképzelhetetlenek friss vagy savanyú paprika nélkül, mely tüzét majd bőven, házi tejföllel csillapítunk. A finomságokat kedvelő gazdák még a pálinkába is belehullatnak egy-egy megvágott szálat, néha mézzel és gyógynövényekkel együtt, majd elteszik egy hónapra, hogy épp jó legyen, mire bekopog a tél.
Egészben vagy karikákra vágva, ecetbe vagy sósvízbe, gyümölcsökkel vagy zöldségekkel társítva teszik el, vagy pedig darálva és bőven megsózva, Erős Pista formában.
Belepároljuk a pörköltbe is, vagy hozzáadjuk a zakuszkához, hogy egy cseppnyit vadítson rajta.

És nemhiába kedveljük ennyire. Az internet szerint, a csípős paprika csodaszámba menő gyógyhatásairól világszerte ódákat zengenek:
Serkenti a vérkeringést, influenza, torokgyulladás és megfázásos betegségek esetén baktériumölő hatású, hajhullás ellen is felhasználják, javítja a memóriát, szív-, és érrendszeri bántalmak esetén szintén jótékony hatású, jót tesz a hangszálaknak, elűzi a fáradságérzetet, éberré tesz és felfrissít, csökkenti a koleszterint, de egyes daganatos betegedések megelőzésekéntis ajánlott.
Magas foszfor-, Béta-karotin- és kálium- tartalmának köszönhetően semlegesíti a káros szabad gyököket.
Kisebb dózisban fogyasztva hozzájárul a normális emésztéshez, E-, A-, B1-, B2-, B3- és rendkívül magasabb C-vitamindózissal rendelkezik.
Serkenti az emésztést, javítja az anyagcserét, ezáltal a fogyókúrázók legjobb barátjaként tartják számon, mivel hatóanyagainak köszönhetően felgyorsítja a lerakódott zsírfölösleg égetését, ezáltal a zsírsejtek mintegy önmagukat semmisítik meg.

Kevesen tudják, hogy a látást is javítja, megszünteti a hasmenést, a kapszaicin tartalmú krémet pedig narancsbőr kezelésére, migrénes panasz és ízületi bántalom enyhítésére is alkalmazzák.

Nos, nem minden igaz, ami az interneten olvasható, de tény, hogy imádom a csípős paprikát és jelentős része az életemnek...mert van, aki tüzesen és csípősen szeret élni!

Aromele verii montane

Cerul s-a cernit intr-o clipită, norii se rostogolesc, duruind, peste poieni. Vântul, la început cald și leneș, vestitor de ploaie, se răcorește și prinde curaj să împrăștie puf de păpădii. Micile cântătoare zboară la firul ierbii. Deodată, un tăiș de lumină spintecă cenușiul și grindina cade, necruțătoare, zdrelind frunza, scoarța. O ciurdă de mistreți gonește trâmbițând, spre un desiş de brazi, spulberând acele cu miros de rășină.
Cateva clipe doar, atât a ținut urgia. Un tunet întârziat mai amenință o dată,  apoi o rază își face loc printre ramuri. Bobițe albe se scutură pe patul de frunze, unde o mică umflătură dă de știre râmătorului că se ivește o ciupercuță: iuțarii, urechiușele, piciorul-căprioarei, vineciorii și hribii deja stau la sfat prin pădure și mintea drumețului zboară la păpricaşul fraged. "Asta se ia la întrecere cu carnea de pui!" -obișnuia să îmi spună bunicul, trăgând pe o nuia burete după burete, în vreme ce mă învăța tainele codrilor din Munții Baraoltului. Munții erau mici, dar codrii erau infiniți, iar eu - un broscoi de copil care, poate, nici nu bănuia cât de mult și pe ce munți aprigi își va face veacul...
Aerul poartă iz de mentă, flori de câmp, cimbrișor și chimen pe fânețe, iar mai sus se presară cu cetină, cimbru, rozmarin și ienupăr. Pârâul își croiește calea prin munte, în cotituri bruşte, apoi face cascade și se sparge în mărgele. Acolo își duc traiul păstrăvul, racul, zgloaca. Sclipesc argintați printre undele apei repezi, cu maluri sure-albastre. Soarele după-amiezii dezmiardă acum din nou întreaga făptură, cerul e limpede iarăși, dar lipsește arșița nemiloasă a câmpiilor seci, aici lumina mângâie blând și face zmeurul să rodească. Puii de urs deja știu unde să caute, iar mama e la câțiva pași, nici o primejdie nu îi paşte, doar la depărtare se aud, din când în când și abia-abia, cum bat câinii de la stână. Boabele dispar sub mișcările precise ale limbii martineilor: din tufa asta sigur nu iese spumă în pahar, nici tartă! Dar nu-i bai, e plină pădurea, cotloane verde-închis nutresc afine, mure și frăguțe, coacăze și agrișe, să tot mergi să le culegi pentru deserturi nebune sau pentru sosuri savuroase, de pus lângă friptane. Sunt cadoul verii, încununarea unei zile de bătut potecile.
Cireșar și Cuptor se țin de mână.

In această perioadă, chiar și din cele mai simple și ieftine ingrediente se pot vrăji mâncăruri foarte gustoase, în timp chiar scurt. Uite una dintre rețetele văratice experimentate de mine:

Iuțari cu cremă de brânză, garnisiți cu cartofi cu merișoare

Ingrediente (pentru o porție de ceea, ardelenească ):
▪ 4-5 iuțari de mărimi variate (li se mai zice și "usturoi" sau "keserű gomba" în maghiară);
▪ 100 ml de iaurt de băut (de preferință de casă, de stână);
▪ vreo două linguri de brânză de burduf;
▪ mărar proaspăt;
▪ cimbru proaspăt;
▪ 3-4 cartofi noi, depinde cât mănâncă omul;
▪ un pumn de merișoare;
▪ un cățel de usturoi;
▪ puțină untură sau ulei;
▪ sare, piper, boia de ardei iute.

 Cartofii se taie în bucăți mari și se așează în tava unsă, alături de usturoiul tăiat felii subțiri. Se presară cu cimbrul mărunțit, dar nu foarte tare, se adaugă sare, piper și boia iute, după gust, apoi se înnobilează cu merișoarele și se pune la cuptorul încins, până se înmoaie și se rumenesc laolaltă, stropind de câteori e nevoie. Cam în 15-20 minute ar trebui să fie gata, poate și mai repede.
Iuțarii se spală bine și li se taie piciorușul, apoi se prăjesc pe ambele părți, în tigaie sau pe plită, după cum poate sau preferă fiecare.
Pentru sos, se mărunțește bine de tot brânza, apoi se freacă cu iaurtul, până se omogenizează. Se adaugă mărarul proaspăt la sfârșit. No, e gata de servit!
Alături, recomand un vin roșu, sec. Poftă mare!