Cerul s-a cernit intr-o clipită, norii se rostogolesc, duruind, peste poieni. Vântul, la început cald și leneș, vestitor de ploaie, se răcorește și prinde curaj să împrăștie puf de păpădii. Micile cântătoare zboară la firul ierbii. Deodată, un tăiș de lumină spintecă cenușiul și grindina cade, necruțătoare, zdrelind frunza, scoarța. O ciurdă de mistreți gonește trâmbițând, spre un desiş de brazi, spulberând acele cu miros de rășină.
Cateva clipe doar, atât a ținut urgia. Un tunet întârziat mai amenință o dată, apoi o rază își face loc printre ramuri. Bobițe albe se scutură pe patul de frunze, unde o mică umflătură dă de știre râmătorului că se ivește o ciupercuță: iuțarii, urechiușele, piciorul-căprioarei, vineciorii și hribii deja stau la sfat prin pădure și mintea drumețului zboară la păpricaşul fraged. "Asta se ia la întrecere cu carnea de pui!" -obișnuia să îmi spună bunicul, trăgând pe o nuia burete după burete, în vreme ce mă învăța tainele codrilor din Munții Baraoltului. Munții erau mici, dar codrii erau infiniți, iar eu - un broscoi de copil care, poate, nici nu bănuia cât de mult și pe ce munți aprigi își va face veacul...
Aerul poartă iz de mentă, flori de câmp, cimbrișor și chimen pe fânețe, iar mai sus se presară cu cetină, cimbru, rozmarin și ienupăr. Pârâul își croiește calea prin munte, în cotituri bruşte, apoi face cascade și se sparge în mărgele. Acolo își duc traiul păstrăvul, racul, zgloaca. Sclipesc argintați printre undele apei repezi, cu maluri sure-albastre. Soarele după-amiezii dezmiardă acum din nou întreaga făptură, cerul e limpede iarăși, dar lipsește arșița nemiloasă a câmpiilor seci, aici lumina mângâie blând și face zmeurul să rodească. Puii de urs deja știu unde să caute, iar mama e la câțiva pași, nici o primejdie nu îi paşte, doar la depărtare se aud, din când în când și abia-abia, cum bat câinii de la stână. Boabele dispar sub mișcările precise ale limbii martineilor: din tufa asta sigur nu iese spumă în pahar, nici tartă! Dar nu-i bai, e plină pădurea, cotloane verde-închis nutresc afine, mure și frăguțe, coacăze și agrișe, să tot mergi să le culegi pentru deserturi nebune sau pentru sosuri savuroase, de pus lângă friptane. Sunt cadoul verii, încununarea unei zile de bătut potecile.
Cireșar și Cuptor se țin de mână.
In această perioadă, chiar și din cele mai simple și ieftine ingrediente se pot vrăji mâncăruri foarte gustoase, în timp chiar scurt. Uite una dintre rețetele văratice experimentate de mine:
Iuțari cu cremă de brânză, garnisiți cu cartofi cu merișoare
Ingrediente (pentru o porție de ceea, ardelenească ):
▪ 4-5 iuțari de mărimi variate (li se mai zice și "usturoi" sau "keserű gomba" în maghiară);
▪ 100 ml de iaurt de băut (de preferință de casă, de stână);
▪ vreo două linguri de brânză de burduf;
▪ mărar proaspăt;
▪ cimbru proaspăt;
▪ 3-4 cartofi noi, depinde cât mănâncă omul;
▪ un pumn de merișoare;
▪ un cățel de usturoi;
▪ puțină untură sau ulei;
▪ sare, piper, boia de ardei iute.
Cartofii se taie în bucăți mari și se așează în tava unsă, alături de usturoiul tăiat felii subțiri. Se presară cu cimbrul mărunțit, dar nu foarte tare, se adaugă sare, piper și boia iute, după gust, apoi se înnobilează cu merișoarele și se pune la cuptorul încins, până se înmoaie și se rumenesc laolaltă, stropind de câteori e nevoie. Cam în 15-20 minute ar trebui să fie gata, poate și mai repede.
Iuțarii se spală bine și li se taie piciorușul, apoi se prăjesc pe ambele părți, în tigaie sau pe plită, după cum poate sau preferă fiecare.
Pentru sos, se mărunțește bine de tot brânza, apoi se freacă cu iaurtul, până se omogenizează. Se adaugă mărarul proaspăt la sfârșit. No, e gata de servit!
Alături, recomand un vin roșu, sec. Poftă mare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu