Pe coclauri pe Piatra Secuiului / Székelykő – 4.12.2016

Un traseu alpin, fără urcarea până la zona alpină
Foto: Maria Baciu

După îndelungate planuri, sâmbătă am decis, cu Maria și părinții ei, să mergem duminică, într-un grandios final, pentru prima oară pe Piatra Secuiului/ Székelykő  (1128 m). Așa, ca de plimbare, că doar e micuț muntele...
Încă de cand treci, cu mașina, podul peste Arieș, părăsind drumul spre Câmpeni și apucându-l pe cel de Aiud, după câteva minute de condus, deja se zărește creasta golașă a Pietrei Secuiului, începând cu abruptul Colților Trascăului (1113 m). Piatra se înalță majestuos, stâncoasă și neîmpădurită, deasupra satului Rimetea (Torockó,  Torockóremete), așezarea unde "soarele răsare de două ori" - după zori, satul mai rămâne în umbră pentru câteva ore, până când soarele trece de creastă, răsărind, a doua oară, și asupra lui. Rimetea e un sat al secuilor din Ardealul de Vest, fost domeniu al familiei Toroczkay și un important centru etnografic al maghiarimii transilvănene. " Localitatea medievală este menționată pentru prima dată în 1257 cu numele de Toroczcko (Trascău) și devine în curând cunoscută datorită zăcămintelor de minereu de fier din zonă. Exploatarea fierului și meșteșugul fierăritului au dus la o dezvoltare continuă pe parcursul a mai multor secole: în 1493 localitatea a primit rangul de târg (oppidum), iar în 1666, pe fondul dezvoltării extracției de minereu și a meșteșugului fierăritului, Rimetea devine oraș." (sursa: Wikipedia)

Pe culmea Colților Trascăului se află urmele unei cetăți cu funcționalitate din secolul al XIII-lea până în modernitate, garnizonată de trupe secuiești din Scaunul Arieşului, de unde și numele muntelui. Vis-à-vis de ea, la aproximativ 3 km, pe cealaltă parte a văii, Cetatea Trascăului, din Colțeşti, străjuiește intrarea prin Cheile Siloşului în Muntele Bedeleului (Bedellő Havas).

Parcăm mașina in centru, lângă biserică, și pornim voioși pe ulița marcată cu "cruce albastră" care ne scotea din sat, pe lângă moara de apă din secolul al XVIII-lea, spre coasta muntelui. O cățelușă ciobănească se ia după noi, prietenoasă. E loc pentru toată lumea! The more, the merrier!

O un drum de căruță șerpuiește ușor peste pășunea deja destul de înclinată, de la poalele abruptului stâncos, spre o "crăpătură" ce intră în miezul muntelui, despărțind Colții Trascăului de Piatra Secuiului, propriu-zisă. De unde - de niciunde, la nici cincisprezece pași în fața noastră și foarte aproape de sat, saltă din umbra unui pom o frumusețe de cerb carpatin (cu un singur corn, dar și cerbii fără un corn sunt frumoși) și străbate pășunea nici prea încet, nici prea grăbit, sub privirile noastre uluite. Efectiv, am uitat să îi facem poză. Abia la final, când s-a îndepărtat înspre pădurea de sub Colți, tovarășa noastră patrupedă s-a gândit că ar fi bine să îl latre puțin...
 
Poteca se înfige între stânci, prin valea abruptă, crestată în piatră de torenți și avalanșe. Un fir de apă clipoceşte uneori, cu ecou, sub cărare, alteori se arată la suprafață, înghețat şi încremenit în lumină. Singura vegetație sunt câțiva măceși și alte tufe răzlețe, și tot așa, până sus, pe vârf. Este o lume a pietrei. Cărarea este foarte bine marcată, poate datorită festivalului Double Rise sau altui eveniment din Rimetea, iar urcușul se face tot mai pieptiş, pas cu pas, printre pereți calcaroşi, colți singuratici, grohotişuri si fisuri. Intregul peisaj amintește când de creasta Pietrei Craiului, când de formațiunile ruiniforme din Ciucaş, de nici nu îți vine să crezi că te afli la nici 1000 m altitudine...iar panta e pe măsură. Te uiți după capre negre.

După aproximativ o oră - o ora și jumătate de urcuș constant (noi am mers încet), poteca iese într-o şa înverzită, între cele două culmi. De aici se vede până hăt, în zare, un peisaj impresionant, cu Munții Făgărașului plutind deasupra orizontului... evident, nici asta nu am reușit să prindem în poze, că doar cele mai frumoase experiențe rămân numai în amintire! De cealaltă parte a Pietrei, versantul estic e mai domol, continuându-se în valuri de culmi împădurite, în depărtare.

Marcajul ne poartă, apoi, spre dreapta, peste un ultim umăr stâncos, înainte de a ajunge la vârf. Cărarea trece printr-un mic horn de calcar, care se poate și ocoli (noi am ales, bineînțeles, hornul), apoi străbate, pe creastă, o pajiște presărată cu lapiezuri ca niște oase de vite preistorice, împrăștiate prin iarbă. Și se văd cele două borne care marchează Vârful Piatra Secuiului - Székelykő  (1128 m). Mai demult, ele erau vopsite când in culorile Ungariei, când în ale României, într-un inocent joc de-a șoarecele și pisica al montaniarzilor. Acum erau vopsite, însă, în ceva nedefinit, doar câteva fraze scrise cu marker-ul în română și maghiară mai amintind de "rivalitate". E loc pentru toată lumea.

Telefonul Mariei arată -7°C, dar e soare puternic, cer albastru curat și zăpada lipsește cu desăvârșire. Întreg peisajul este de toamnă dulce. Peste vale vedem, spre Vest, Cetatea Trascăului, Cheile Siloşului, Cheile Plaiului si Platoul Bedeleului (de acolo se poate ajunge la Peștera Poarta Zmeilor și la Huda lui Papară - a se vedea albumul din martie), iar mai încolo platoul înzăpezit al Muntelui Mare. Mai înspre Sud se cască hăul Cheilor Vălişoarei. Dedesubtul nostru, sub zidurile de piatră, Rimetea lucește în soare, bijuterie a întregii văi.

Distrugem niște sandwichuri și jumări, bem ceiuț și o luăm la pas voinicesc in jos, să nu ne prindă seara. Cățelușa tot cu noi. Coborârea nu e foarte lejeră nici pentru experimentații muntelui, nu este periculoasă, dar e de-a dreptul solicitant de abruptă pentru o potecă insuficient de abruptă să te ții cu mâinile de piatră! :)) Pe când ajungem la marginea localității, soarele trece, într-o prelungă dungă roșie, după culmile Bedeleului, împrăștiind lumină vie pe stâncile Pietrei Secuiului, într-o nebunie de culori și umbre, așa cum am mai vazut și altă dată, în primăvară, privind Piatra la asfințit din poarta Cetății Trascăului...
Dar pe ulițe e seară și gerul taie în carne.

Am plecat cu un singur gând: trebuie să ne mai întoarcem! Printre Colții Trascăului, niște crăpături și muchii tăioase fac cu ochiul munțomanului avizat, iar creasta oferă peisaje superbe pentru plimbări plăcute. Nu va lăsați păcăliți de altitudinea mică! Piatra Secuiului oferă o experiență de creastă, cu relief spectaculos și variat, cu un traseu marcat de dificultate medie și cu alternative tehnice, trasee de escaladă și abrupturi serioase. Doar că lipsesc cele cateva ore de urcat până la alte creste...aici zona cu feeling alpin începe, practic, direct din sat!